The melting point

The melting point of the heart. Nu cred că există unul universal, valabil pentru toate zilele și toate întâmplările.

Uneori mi se înmoaie inima când rezonez c-o scenă de victorie dintr-un film când, după mulți ani de muncă, fata rămasă orfană de două ori, îl bate la șah pe campionul rus, din The queen’s gambit.

Alteori se înmoaie când mă aplec pe stradă după o pisică cu blana strălucitoare, bine hrănită și periată, ce sare ca o căpriță să-și dea capul după palma mea, s-o mângâi mai bine. Nu mângâierea mea să se potrivească cu ea, ci ea își potrivea ființa după mângâierea mea. Există vreun altruism mai mare decât atât?

Sau se mai întâmplă ceva cald pe acolo, pe la inimă, când niște copii sperioși îți acordă deodată încrederea lor și vin să se joace cu tine. Unul de aproape 2 ani, băiețelul, cu ochi verzui și păr negru, mic de tot, ca o miniatură de om, fugărește încântat bila roz, pe care i-o arunci prin cameră, în timp ce celălat, o fetiță de 4 ani, sora lui, cu ochi cafenii și codițe blonde, desenează rezemată de picioarele mele, pe caietul ce-l țin deschis pe genunchi, o mulțime de urusuleți panda. Întâi s-a ascuns după mamă, privindu-mă curios. Ce ai acolo, am întrebat, arătând spre pumnul ei mic. L-a deschis spre mine, să-mi arate o căpșună din porțelan căreia i se ciobise o frunzuliță. I-am făcut semn să vină să se așeze pe scaunul de alături. N-a vrut. I-am zâmbit, un zâmbet acoperit de mască. Poate l-a simțit, căci s-a apropiat încet de mine. Mi-a pus căpșuna în palmă, s-o văd mai bine. Am deschis caietul și i-am arătat-o, hai s-o desenăm. S-a uitat fascinată, în timp ce trasam linii negre pe foaie. A smuls pixul din mâna mea, să deseneze și ea o căpșună. Mă uitam cum desenează pe genunchii mei și căutam cu disperare idei. Cum te joci cu copiii? Regretam că n-am jucării la mine. Dar de ce aș avea vreodată jucării la mine? Sau dulciuri, ciocolată. I-am arătat apoi cu degetul pe bluza ei roz, ce e asta, încercând să comunic prin semne cu ea. Panda, a răspuns cu voce subțirică. Hai să desenăm un panda, am zis, inventând la repezeală ceva ce s-o țină ocupată și simțindu-mă cel mai incapabil om mare ce are de-a face cu oameni mici. Voiam s-o țin distrasă, să-i dau liniște mamă-sii să completeze formularele. Am desenat cu pixul un panda cu papucei și năsturei, regretând că n-am culori cu mine. Fetița a întins iar mâna repede să-mi ia pixul, să facă și ea unul. Și încă unul. Și încă unul. Panda îi plăcea mai mult decât căpșuna.

C-o mână țineam fetița bâțâindu-se pe picioarele mele, aplecată deasupra caietului, cu cealaltă ademeneam cealaltă miniatură de om, cu jeanși în miniatură, cămășuță în miniatură, vestuță în miniatură, să prindă bila ce fugea prin cameră. Când s-a săturat de bilă, a fugit să se agațe de maică-sa, care prinsă-n chestionare, nu i-a dat nicio atenție. Pe masă am văzut niște flori de plastic. Am luat două și i le-am arătat prichindelului. A zâmbit încântat și-a venit repede, le-a prins în mânuțele cât nuca, le-a dus la nas și-a inspirat adânc. Aaaaaaa, a expirat apoi, cu un zâmbet de extaz pe față ca după cel mai înmiresmat parfum. Apoi mi le-a întins și mie. Am inspirat și eu, prin mască, aroma florilor de plastic și-am exclamat după el, aaaaaa, ce frumos. Băiețelul mă urmărea atent. A întins iar mânuțele după flori și-a repetat. Îi plăcea jocul. Am râs și-a râs și el cristalin, după mine. Între timp fetița mă trăgea să mă uit în jos, să-mi arate pe caietul de pe genunchi, unde se încolăcise să deseneze panda. Panda ei era un punct mic, negru. Era un panda mic, mic-mic, mi-a spus. Foarte frumos, am lăudat-o. S-a aplecat iar entuziasmată să mai deseneze unul. Băiețelul îmi întindea mai departe florile, în tandem, să le miros împreună cu el.

Deodată în brațele a doi prichindei, ce mă înconjuraseră, devenisem jucăria lor mare. Simțeam trupul mic, ca un fir, al fetiței, lăsată cu toată greutatea ei de aer și candoare, pe genunchii mei, aplecată desupra foilor cu o încredere de nezdruncinat în picioarele mele, că vor fi sigur acolo s-o sprijine, să nu cadă, și reflex i-am mânâiat spatele mic, ca de porumbel, uimită că un al om, chiar și în miniatură, se lăsa așa în mâinile mele. Băiețelul ce fugea după rozul bilei și mirosea flori de plastic, mă lăsa să-i dau la o parte cu degetele cârlionții ce-i cădeau pe frunte, de parcă mă cunoștea de când lumea. Venit aproape de mine, am putut să-i văd mai bine pielea de porțelan, pe care am remarcat, cu surprindere, niște urme vagi, de uscăciune. De la căldura artificială, am gândit. I-am simțit textura catifelată a părului sub degete și a fost ca și cum aș fi atins o entitate de pe altă planetă. Era un pui de om.

M-au primit în viața lor, de încredere și joacă, câteva clipe, ca într-un ghem moale de lână multicoloră, și la fel de brusc mi-au dat drumul din el, când mama lor s-a ridicat să plece. Smulsă deodată din catifeaua existenței uriașe a oamenilor în miniatură, simt și acum de-a lungul gambelor căldura trupului de fetiță ce-mi desena puncte-panda pe genunchi, în timp ce-n colț de suflet îmi licăre vesel lumina verzuie din ochii larg deschiși ai băiețelului râzând sub parfumului florilor de plastic. 

2 thoughts on “The melting point

  1. Frumos eseu, mulțumesc. Și dacă-mi permiți să mă refer la subiect dintr-o altă perspectivă, aș putea spune că atunci când stăm în preajma altor persoane, inevitabil, interacționăm și la nivel energetic… aurele se întrepătrund și fiecare împrumutăm ceva de la celălalt… bun sau rău. Este minunat să petrecem parte din timpul nostru în preajma celor mici deoarece în acest fel preluăm un pic din candoarea, inocența, și puritatea lor. Ni se înmoaie inima așa cum rar se întâmplă în preajma adulților. Copiii nu prea au măști în spatele cărora să se ascundă… ei sunt cu totul spontani: vreau în brațe, sărută-mă, lasă-mă jos, mi-e foame, hai să ne jucăm. Adulții, pe de altă parte, se ascund în spatele multor măști încât ajungi să nici nu mai ști cu cine vorbești. Mai rar se întâmplă ca cineva să vorbească din inimă, așa cum simte. Poate n-ar fi rău să fim cu toții copii, pentru înc-o zi… Mihaela Runceanu- Sa fim copii

?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s